Afectiuni Proctologice (AnoRectale)

Coagularea Cu Infraroșu A Hemoroizilor: Eficacitate, Complicatii & Recurenta

coagularea cu infraroșu
Mihaela Murariu

Scris De:

Mihaela

Coagularea cu infraroșu este o metodă non-invazivă, nedureroasă și sigură de tratare a hemoroizilor, efectuată pentru prima dată în anii 1970 de către Nath G.

Procedura este ambulatorie, non-chirurgicală și presupune distrugerea țesutului hemoroidal, fibroza și cicatrizarea acestuia, contracția și fixarea de țesutul subiacent prin intermediul unui fascicul de lumină infraroșie, care se transformă în căldură de aproximativ 100 de grade Celsius.

Procedura are rată mare de succes în cazul hemoroizilor în stadiu incipient, de grad I și II, dar și a celor care sângerează, eficacitatea fiind de peste 50%.

Pregătirea înainte de operație este ușoară și necesită o mișcare intestinală sau efectuarea unei clisme, pentru a elibera rectul. Procedura se desfășoară rapid și ușor, prin introducerea în canalul anal, cu ajutorul unui anoscop, a unui instrument denumit coagulator, prin intermediul căruia se efectuează coagularea. Aceasta se repetă, pentru a fi efectuată și dintr-un alt unghi.

Limitările coagulării cu infraroșu presupun afecțiuni precum colita, coagulopatia sau unele boli ale canalului anorectal. Este contraindicată în timpul sarcinii sau dacă există hemoroizi trombozați. Pot exista complicații precum durerea, sângerarea, retenția urinară sau tromboza.

În urma acestei proceduri, recurența observată a fost de 20%.

Ce este coagularea cu infraroșu?

Coagularea cu infraroșu, sau fotocoagularea cu infraroșu, este o metodă nedureroasă, ambulatorie, non-invazivă de tratare a hemoroizilor. Intervenția utilizează lumina infraroșie pentru tromboza și cicatrizarea țesutului hemoroidal cu ajutorul unui dispozitiv format dintr-un generator de lumină și o sondă lungă. În câteva zile după aceasta, țesutul expus se descuamează, astfel hemoroidul fiind eliminat.

Care sunt indicațiile coagulării cu infraroșu?

Indicațiile coagulării cu infraroșu sunt limitate la hemoroizii de dimensiuni mici, de grad I și II. Aceasta poate fi efectuată în cazul în care alte intervenții sunt contraindicate, cum ar fi în cazul hemoroizilor externi sau al celor prolapsați.

Indicațiile coagulării cu infraroșu sunt:

  • hemoroizii cu sângerare acută – sângerarea este un simptom comun al hemoroizilor, iar dacă devine supărătoare, poate fi tratată cu succes prin coagulare;
  • hemoroizii de grad I și II – coagularea s-a dovedit a fi eficientă în cazul hemoroizilor mici, fără simptome majore.

Care este eficacitatea coagulării cu infraroșu?

Eficacitatea coagulării cu infraroșu este satisfăcătoare, tratând sângerarea în 50% dintre cazuri, prolapsul de gradul II la 58% dintre pacienți, iar cel de gradul III la 20%, conform unui review sistematic realizat de Cocorullo et al.,  intitulat „Managementul non-chirurgical al bolii hemoroidale”, publicat în 2017.

Rata de succes a procedurii a fost raportată la 67-96% pentru hemoroizii de gradul I și II, conform unui studiu denumit „O comparație randomizată a fotocoagulării în infraroșu cu diatermia bipolară pentru tratamentul ambulatoriu al hemoroizilor”, realizat de Dennison et al. în cadrul Departamentului de Chirurgie al Spitalului Universitar „Queen’s Medical Centre”, Nottingham, Regatul Unit.

Pregătirea înaintea operației

Pregătirea înaintea operației presupune curățarea rectului. Dacă nu există o mișcare intestinală, atunci este indicată utilizarea unei clisme fără prescripție medicală. Nu este necesar niciun regim alimentar specific.

Procedura

Procedura presupune așezarea pacientului în decubit lateral și efectuarea unui examen rectal digital pentru a observa hemoroizii. Introducerea coagulatorului cu infraroșu se face prin intermediul unui anoscop, vârful acestuia poziționându-se la baza hemoroizilor timp de 2 secunde. Prin transformarea undelor de lumină infraroșie în căldură, aplicatorul provoacă necroza hemoroidului, observată ca o mucoasă albă. În timp, mucoasa afectată se cicatrizează, ceea ce duce la retracția mucoasei hemoroizilor.

Limitările și contraindicațiile coagulării cu infraroșu

Coagularea cu infraroșu este contraindicată în cazul unor boli precum coagulopatia sau colita. Aceasta nu poate fi efectuată pe pacienți cu tromboză a hemoroizilor sau pe pacientele însărcinate.

Limitările și contraindicațiile coagulării cu infraroșu sunt:

  • hemoroizii trombozați
  • coagulopatia
  • sarcina
  • alte boli ale canalului anorectal
  • colita
  • boli renale, cardiace și pulmonare.

Complicațiile coagulării cu infraroșu

Complicațiile coagulării cu infraroșu nu apar des și nici nu sunt grave, procedura fiind bine tolerată de pacienți deoarece nu este dureroasă. Procedura are o rată mică de complicații, cost mic și nu necesită perioade lungi de recuperare.

Complicațiile coagulării cu infraroșu sunt:

  • durerea
  • retenția urinară
  • sângerarea
  • trombozarea țesutului.

Recurența

Recurența simptomatică este de 20%, fiind studiată de Nikshoar et al., în cadrul analizei „Eficacitatea clinică a fotocoagulării cu infraroșu față de hemoroidectomia închisă în tratamentul hemoroizilor”. S-a dovedit astfel că la 4 din 20 dintre pacienți simptomele hemoroizilor au reapărut după efectuarea coagulării cu infraroșu.

Recuperarea după coagularea cu infraroșu

Recuperarea după coagularea cu infraroșu durează, în general, între 1-2 săptămâni. În această perioadă pot apărea simptome precum durere sau disconfort ușor spre moderat, pentru care sunt medicul prescrie medicamente analgezice, precum ibuprofenul, dar și secreții sau sângerări în timpul mișcărilor intestinale.

Recomandările medicului ce trebuie urmate în perioada de recuperare după coagularea cu infraroșu sunt:

  • Evitați să introduceți diverse obiecte în anus, până la două săptămâni după procedură;
  • Evitați să ridicați greutăți mai mari de 20 de kilograme măcar o săptămână după operație;
  • Creșteți aportul de lichide pentru a preveni constipația și a minimiza durerile;
  • Efectuați băi de șezut, în special după eliminarea scaunului, pentru a relaxa musculatura și a diminua durerea.

Alternativele coagulării cu infraroșu

Alternativele coagulării cu infraroșu sunt tratamentul conservator, medicamentele cu acid hialuronic și cele cu substanțe venotonice. Acestea pot substitui tratamentul chirurgical prin coagulare cu infraroșu, dacă acesta este contraindicat sau există anumite limitări.

Coagularea cu infraroșu poate fi substituită cu:

Aplicarea tratamentelor conservatoare

Tratamentele conservatoare pot fi urmate în cazul bolii hemoroidale de gradul I și II, precum este indicată și coagularea cu infraroșu. Printre acestea se numără diverse preparate topice, de obicei eliberate fără prescripție medicală, cele mai folosite fiind cele pe bază de acid hialuronic și extract de gălbenele. Combinarea celor două substanțe conferă produsului un puternic efect antiinflamator și analgezic, deoarece acestea au rol în procesul de reparare și vindecare al rănilor. Astfel, utilizarea unor astfel de preparate topice au ca rezultat ameliorarea simptomelor de prurit și disconfort cauzate de hemoroizi.

Venotonice

Diosmina și hesperidina sunt substanțele venotonice folosite ca suplimente alimentare în cazul bolii hemoroidale. Acestea au ca efect reducerea hipermeabilității, diminuarea inflamației și îmbunătățirea tonusului venos.

Acid hialuronic

Acidul hialuronic, componenta principală a matricei extracelulare, este un leac bătrânesc utilizat în cazul bolii hemoroidale. Acesta are capacitatea de a modula inflamația, migrarea celulară și angiogeneza, grăbind procesul de regenerare și vindecare al rănilor.

Fotocoagularea în infraroșu versus hemoroidectomia închisă

Printr-un studiu denumit „Eficacitatea clinică a fotocoagulării cu infraroșu față de hemoroidectomia închisă în tratamentul hemoroizilor” efectuat de Nikshoar et al., în cadrul Departamentului de Chirurgie Generală al Spitalului „Imam Hossein”, Universitatea de Științe Medicale „Shahid Beheshti”, Teheran, Iran, s-a demonstrat că fotocoagularea în infraroșu este mai sigură decât hemoroidectomia închisă. Această idee este susținută de faptul că fotocoagularea în infraroșu este urmată de mai puțină durere postoperatorie, hemoragie secundară mai rară și de o recuperare mult mai rapidă decât în cazul hemoroidectomiei închise.

Compararea coagulării cu infraroșu și a ligaturării cu bandă elastică

Compararea coagulării cu infraroșu și a ligaturării cu bandă elastică a dezvăluit că cele două proceduri au o eficiență aproximativ egală în cazul hemoroizilor cu grad mic de dezvoltare. Coagularea cu infraroșu a fost satisfăcătoare în 85% dintre cazuri, iar ligaturarea hemoroizilor în 92% dintre cazuri. Compararea a fost realizată de J. L. Templeton et al., în cadrul studiului „Compararea coagulării cu infraroșu și a ligaturării cu bandă elastică pentru hemoroizii de gradul I și II: un studiu clinic prospectiv randomizat”.

Mihaela Murariu

Mihaela Murariu

Mihaela Murariu, absolventă a Facultății de Chimie, specializarea Chimie Medicală și masterand în cadrul Masterului de Chimie Clinică, cu afinitate pentru industria medicală și cu o mare experiență în citirea studiilor și a referințelor medicale, din care extrage informații relevante pentru publicul larg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deschide Chat WhatsApp
Buna ziua 👋
Cu ce informatii te putem ajuta?